salt la textul principal

Curăţarea interiorului imprimantei (Curăţarea plăcii inferioare)

Curăţaţi petele din interiorul imprimantei. Dacă imprimanta se murdăreşte în interior, hârtia imprimată se poate murdări şi, de aceea, se recomandă efectuarea curăţării în mod regulat.

Trebuie să pregătiţi: o foaie de hârtie simplă de dimensiuni A4 sau Letter*

* Aveţi grijă să utilizaţi o foaie de hârtie nouă.

  1. Asiguraţi-vă că alimentarea este pornită, apoi scoateţi toată hârtia din tava din spate.

  2. Pregătiţi hârtia.

    1. Îndoiţi o singură foaie de hârtie simplă format A4 sau Letter la jumătatea înălţimii, apoi desfaceţi foaia de hârtie.

    2. Încărcați doar această foaie de hârtie în tava din spate cu latura deschisă orientată spre dumneavoastră.

      După ce încărcaţi hârtie în tava din spate, ecranul de înregistrare a informaţiilor despre hârtie pentru tava din spate apare pe LCD. Selectaţi A4 sau Letter pentru Dimens: (Size:)

    3. Închideţi cu grijă capacul fantei de alimentare(A).

    4. Trageţi afară tava de ieşire a hârtiei (B), apoi deschideţi extensia tăvii de ieşire (C).

  3. Apăsaţi butonul Configurare (Setup), utilizaţi butonul stânga dreapta pentru a selecta Întreţinere (Maintenance), apoi apăsaţi butonul OK.

  4. Utilizaţi butonul stânga dreapta pentru a selecta Curăţare parte inf. (Btm Plate Cleaning) şi apăsaţi butonul OK.

    Hârtia curăţă imprimanta în interior pe măsură ce se alimentează prin imprimantă.

    Verificaţi părţile îndoite ale hârtiei evacuate. Efectuaţi din nou curăţarea plăcii de la bază dacă hârtia este murdară cu cerneală.

    Notă

    • Când efectuaţi din nou curăţarea plăcii de la bază, asiguraţi-vă că utilizaţi o coală de hârtie nouă.

Dacă problema nu se rezolvă după ce efectuaţi din nou curăţarea, este posibil ca ieşiturile din interiorul imprimantei să fie pătate. Ştergeţi cerneala de pe ieşituri utilizând un tampon de bumbac sau ceva asemănător.

Important

  • Înainte de a curăţa imprimanta, opriţi-o şi deconectaţi-o.